Poate nu știai…

Emblema unei cruci roșii pe fond alb a fost adoptată la Conferința Internațională din 1863 ca semn distinctiv pentru societățile voluntare care asistau soldații răniți. 

La randul sau, Conferinta Diplomatica din 1864 a adoptat acest simbol in prima Conventie de la Geneva, ca semn distinctiv pentru serviciile medicale militare. Ideea care a condus la adoptarea emblemei de cruce rosie a fost aceea de a conferi statut neutru celor care asistau ranitii si, astfel, de a asigura protectia acestora pe campul de lupta.

In prezent, folosirea emblemei de catre Societatile Nationale este guvernata de „Regulamentul privind folosirea emblemelor de cruce rosie si semiluna rosie de catre Societatile Nationale”. Acest regulament, adoptat la Budapesta, in noiembrie 1991, a intrat in vigoare in anul 1992.

Emblema este un simbol care, fie confera protectie, fie indica apartenenta la Miscare. Fiecare stat parte la Conventiile de la Geneva are obligatia de a adopta masuri care sa previna si sa pedepseasca, in permanenta, orice folosire abuziva a emblemei. De aceea, statele trebuie sa adopte masuri legislative pentru protejarea emblemei de Cruce Rosie.

Semiluna Rosie a fost adoptata in Conventia din 1929, impreuna cu leul si soarele rosii pe fond alb, semn cerut de Persia, dar, in 1980, guvernul Republicii Islamice Iran a decis sa renunte la aceasta emblema si sa foloseasca, in schimbul ei, semiluna rosie.

Având in vedere ca exista tari in care nici crucea rosie, nici semiluna rosie nu ar putea fi utilizate, deoarece nu sunt acceptate de populatia locala, in anul 2005, statele au adoptat un nou simbol de protectie – Cristalul (rombul) Rosu.

Ce este un membru de Cruce Rosie?

Membrul de Cruce Rosie este o persoana care face parte din una dintre structurile SNCRR, participa la activitatile acesteia, contribuie la dezvoltarea Societatii, sub toate aspectele, isi plateste cotizatia, respecta si promoveaza in activitatea sa Statutul si Principiile Fundamentale si duce la indeplinire deciziile mecanismelor de conducere. De asemenea, nu permite si nu se implica in acte care pot afecta integritatea si prestigiul SNCRR.

Categoriile de membri ai Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania sunt: membru activ, membru sustinator si membru de onoare.

– Membru activ poate fi orice persoana care cunoaste si doreste sa actioneze in conformitate cu Statutul SNCRR si Principiile Fundamentale, este inregistrat in una din structurile SNCRR si plateste cotizatie. Un membru activ nu poate fi inregistrat decat intr-o singura structura a SNCRR. Modalitatea de inregistrare a membrilor activi este prevazuta in articolul 5 al. 3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea filialelor Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania. Nu poate fi membru activ decat o persoana fizica.

– Membru sustinator este orice persoana fizica sau juridica care contribuie la sprijinirea financiara sau materiala a SNCRR;

– Membru de onoare este persoana investita cu acest titlu de catre Consiliul National, ca o recunoastere a serviciilor exceptionale aduse SNCRR. Titlul de membru de onoare se acorda numai persoanelor fizice.

Calitatea de angajat in orice structura functionala a SNCRR este incompatibila cu orice functie de reprezentare in cadrul structurilor SNCRR, indiferent de nivelul de organizare. Pe perioada exercitarii unei functii salariate la SNCRR se suspenda, de drept, functia de reprezentare in structurile de conducere ale SNCRR.

Cum poti deveni membru de Crucea Rosie?

• Daca doresti ca prin experienta, priceperea si dedicarea ta sa aduci o contributie personala la eforturile Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, alatura-te zecilor de milioane de oameni din intreaga lume! Ca si tine, ei cred in ideea generoasa de Cruce Rosie si sprijina activitatile umanitare ale organizatiei in beneficiul celor vulnerabili. Implica-te!
• Daca stii ce este Crucea Rosie, cunosti actiunile umanitare, valorile, principiile si misiunea ei si daca a existat un moment in care ai dorit sa te implici in comunitatea in care locuiesti ajutandu-i pe cei care au nevoie, dar nu stiai cum, vino alaturi de noi! Contacteaza filiala de Cruce Rosie de la tine din judet/sector pentru a primi informatii suplimentare si pentru a deveni membru de Cruce Rosie.

ORIGINEA ȘI ISTORIA MIȘCĂRII DE CRUCE ROȘIE ȘI SEMILUNĂ ROȘIE

Miscarea Internationala de Crucea Rosie si Semiluna Rosie s-a nascut la initiativa unui om de afaceri elvetian, Henry Dunant (1828-1910) in anul 1859, dupa una dintre cele mai sangeroase batalii ale secolului, Batalia de la Solferino. Dunant a atras atentia lumii asupra necesitatii de a infiinta societati de ajutor si de a promova un acord international cu privire la ajutorarea ranitilor si la persoanele care ii ingrijesc.

Batalia de la Solferino a avut loc la data de 24 iunie 1859, in nordul Italiei, unde armatele Frantei si Austriei (peste 320 000 oameni) s-au luptat cu inversunare timp de 16 ore. In urma confruntarii, numarul mortilor si al ranitilor de pe campul de lupta a fost de 40 000. Batalia a reprezentat o victorie pentru francezi, dar costul a fost enorm: cadavrele erau asezate unele peste altele, iar ranitii zaceau neingrijiti. Numarul chirurgilor era insuficient. Desi existau patru veterinari pentru a ingriji o mie de cai, era doar un doctor pentru acelasi numar de oameni si niciun doctor pentru fortele de artilerie.

Henry Dunant venise pentru a-l intalni pe Napoleon III in interes de afaceri. El a fost martor al imaginii oribile de dupa batalie. Dezastrul umanitar rezultat din inclestarea beligerantilor l-a impresionat profund pe tanarul genovez. El a adunat oameni din satul invecinat si a petrecut trei zile, fara intrerupere, pentru a ingriji ranitii. Vorbele sale „Siamo tutti fratelli” (suntem cu totii frati) au deschis inimile voluntarilor, care au ingrijit deopotriva inamici si compatrioti.
Henry Dunant s-a intors in Elvetia, unde a continuat sa fie tulburat de cosmarul caruia ii fusese martor la Solferino. Poate si pentru a-si scoate imaginile din minte, a scris o carte si a publicat-o pe cheltuiala sa, in noiembrie 1862. Aceasta se numea „O amintire de la Solferino”. Principalul scop al lui Dunant era de a aduce in atentia lumii cruda realitate a razboiului. De aceea, a trimis cartea sa familiilor domnitoare din Europa, dar si liderilor militari, politici, celor implicati in actiuni filantropice si prietenilor. Cartea a cunoscut un succes imediat si neasteptat, Dunant primind numeroase invitatii si devenind obiectul unui val de admiratie.

Cartea propunea doua idei care s-au dovedit a avea o importanta cruciala:
• infiintarea, in fiecare tara, a unei societati de ajutorare a ranitilor pe timp de razboi, alcatuita din voluntari;
• promovarea unui acord international care sa protejeze soldatii raniti pe campul de lupta si pe aceia care ii ingrijesc, oferindu-le, astfel, un statut neutru.

„O amintire de la Solferino” a avut o influenta foarte importanta. In mai putin de un an, ca urmare a propunerilor pe care le continea, a luat fiinta o organizatie mondiala. Meritul lui Dunant a fost acela ca a reusit sa convinga statele sa codifice si sa recunoasca obiceiurile razboiului.

In acea perioada, la Geneva, exista Societatea pentru Bunastare Publica, al carei presedinte era avocatul Gustave Moynier. Acesta a fost adanc impresionat de „O amintire de la Solferino”. L-a invitat pe Dunant sa vina si sa vorbeasca despre cartea sa cu ceilalti membri ai societatii. Intalnirea a avut ca rezultat infiintarea unei comisii compusa din cinci membri. Alaturi de Dunant si Moynier, din comisie mai faceau parte generalul Guillaume Henri Dufour, dr. Louis Appia si dr. Theodore Maunoir.

Comisia s-a intrunit pentru prima oara la 17 februarie 1863 si s-a autointitulat Comitetul International pentru Ajutorarea Ranitilor care, in 1876, urma sa devina Comitetul International al Crucii Rosii.

In lunile care au urmat intrunirii Societatii pentru Bunastare Publica si infiintarii Comitetului International pentru Ajutorarea Ranitilor, cei cinci membri ai societatii s-au angajat intr-o activitate intensa, care, in octombrie 1863, a dus la organizarea unei conferinte internationale la Geneva – de fapt, o intrunire a expertilor din 16 tari. In timpul acestei conferinte, s-a adoptat o emblema distinctiva – o cruce rosie pe fond alb (reversul drapelului elvetian) – cu scopul de a identifica si, prin urmare, de a proteja voluntarii care acorda ajutor soldatilor raniti. Astfel, a luat fiinta, ca institutie, Crucea Rosie.

La sfarsitul Conferintei Internationale din 1863, prima idee a lui Dunant – de a infiinta o societate de voluntari in fiecare tara – a devenit realitate prin infiintarea primelor Societati Nationale. Astfel de societati au fost infiintate, cateva luni dupa Conferinta Internationala, in Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia si Prusia. Apoi au luat fiinta societatile din Danemarca, Franta, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg si Hesse. Pe atunci, ele se numeau „comitete nationale” sau „societati de ajutorare”, dar, mai tarziu, au inceput sa fie cunoscute sub denumirea de Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.

La sfarsitul Primului Razboi Mondial, mari regiuni din Europa se aflau in haos: economia fusese distrusa, populatia era decimata de epidemii, un numar mare de refugiati si apatrizi isi cautau un loc pe continent. Razboiul a demonstrat clar nevoia de stransa cooperare intre Societatile de Cruce Rosie care, prin intermediul activitatilor desfasurate pe timpul razboiului in favoarea prizonierilor de razboi si a combatantilor, atrasesera milioane de voluntari si construisera un mare organism de experti. Henry P. Davidson, presedintele Comitetului pentru Razboi al Crucii Rosii Americane, a propus, la o conferinta internationala medicala (aprilie 1919, Cannes, Franta), „federalizarea Societatilor de Cruce Rosie din diferite tari, intr-o organizatie comparabila cu Liga Natiunilor, in scopul unei permanente cruciade medicale pentru imbunatatirea sanatatii, prevenirea bolilor si alinarea suferintei”.

Liga Societatilor de Cruce Rosie a fost infiintata in mod formal, cu sediul la Paris, de catre Societatile de Cruce Rosie din Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia si Statele Unite la 5 mai 1919, avand ca prim obiectiv imbunatatirea sanatatii oamenilor din tarile care avusesera mult de suferit in timpul celor patru ani de razboi. De asemenea, era destinata „sa consolideze si sa uneasca pentru activitatile de sanatate, Societatile de Cruce Rosie existente si sa promoveze crearea de noi societati”. O parte cruciala a activitatii Federatiei este de a oferi si a coordona asistenta pentru victimele dezastrelor naturale si ale epidemiilor. Din 1939, sediul sau permanent a fost la Geneva.

In 1991, s-a luat hotararea de a schimba denumirea Ligii Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie in „Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie”.