ACTIVITĂȚI
Centre de vaccinare în Municipiul Zalău și în județul Sălaj

Centre de vaccinare în Municipiul Zalău și în județul Sălaj

Centre de vaccinare în Municipiul Zalău și în județul Sălaj amenajate cu sprijinul Crucii Roșii

            Unul din scopurile principale ale Crucii Roșii, filiala Sălaj este de a veni în sprijinul ființei umane. Aceasta se traduce prin campanii umanitare, sprijinul persoanelor aflate în dificultate, acțiuni sanitare, dar și ajutorul oferit autorităților, atunci când se solicită, pentru a putea îndeplini principiile de bază ale Crucii Roșii: Umanitate; Imparțialitate; Neutralitate; Independență; Voluntariat; Unitate; Universalitate.

            La solicitarea autorităților locale, Crucea Roșie Sălaj s-a implicat în dotarea cu mobilier specific pentru două centre de vaccinare din Municipiul  Zalău și alte câteva în județul Sălaj.  Au fost donate în acest sens, paturi, scaune, dulapuri, paravane, frigidere, lenjerii de pat, echipamente de unica folosință, truse de prim ajutor, cearceafuri, cortine de delimitare și alte obiecte uzuale care să faciliteze procesul de vaccinare din județul Sălaj. Toate demersurile actuale efectuate de reprezentanții Crucii Roșii Sălaj, vin să sprijine cadrele medicale aflate în linia întâi  a acestei lupte cu virusul, dar și a populației  generale care să poată primi vaccinul în condiții igienico-sanitare normale. 

Au fost dotate cu mobilier 2 centre în Zalău, 1 centru Șimleu Silvaniei, 1 centru în Hida, 1 centru în Sărmășag și un centru Jibou.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *