ACTIVITĂȚI
Maratonul de vaccinare

Maratonul de vaccinare

Crucea Roșie Română, filiala Sălaj alături de autorități la maratonul de vaccinare

Vineri, 21 mai a.c., s-a dat startul în Zalău, județul Sălaj la maratonul de vaccinare împotriva Covid 19. Pe parcursul unui week-end întreg toți cei interesați se pot vaccina fără programare, în centrul de vaccinare amenajat în parcarea Value Center.

Crucea Roșie Sălaj s-a alăturat autorităților locale și naționale, sprijinind campania de vaccinare. În acest sens au fost donate din partea Crucii Roșii Sălaj, materiale utilitare pentru personalul medical implicat în acțiunea de vaccinare. Pe lângă mobilier constând în paturi, dulapuri și corturi, Crucea Roșie Sălaj pune la dispoziția fiecărei persoane vaccinate un dezinfectant de mâini și un set de măști faciale de protecție. Astfel de inițiative fac parte din campania Crucii Roșii Sălaj de încurajare a persoanelor în scopul vaccinării pentru posibilitatea de revenire la viața normală mai rapid.

Toți cei interesați sunt așteptați în parcarea de la Value Center pentru a se vaccina.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *